HPV
Oare suntem expuși vreunui risc?
HPV este un virus mult mai frecvent decât credem și poate afecta pe oricine. Știai că faci parte din grupa de risc pentru a dobândi o infecție cu HPV?
Se estimează că aproximativ 85% dintre femei și bărbați se vor infecta cu HPV la un moment dat în viață. În cele mai multe cazuri, infecția trece de la sine, însă, atunci când persistă, poate duce la apariția unor forme de cancer.
La femei, principalul risc asociat infecției persistente cu HPV este apariția cancerului de col uterin.
La bărbați, tipul de cancer asociat infecției persistente cu HPV este cancerul anal.
Virusul poate acționa ca un agent oncogen – adică are capacitatea de a produce
modificări în celulele infectate într-un mod care favorizează dezvoltarea cancerului.
Știai că?
99% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția persistentă cu HPV cu risc oncogen înalt. Până la aproximativ 90% din cazurile de cancer de col uterin cauzate de infecția cu HPV pot fi prevenite prin vaccinarea anti-HPV.
Vaccinarea îţi poate oferi protecţie împotriva anumitor afecțiuni cauzate de HPV chiar și la o vârstă mai înaintată.
Chiar dacă ţi-ai început deja viaţa sexuală sau ai copii, este posibil să nu te fi expus la toate tipurile de virus cu risc înalt oncogen.
Vaccinul este eficace, în general bine tolerat, iar profilul de siguranță este comparabil la femeile la care vaccinul a fost administrat la vârsta de 16-26 de ani cu cel al femeilor la care vaccinarea s-a făcut la vârsta de 27–45 de ani.
Știai că?
Cancerul de col uterin este al treilea cel mai frecvent cancer la femei, în România.
În anul 2022, au fost raportate aproximativ 660 000 de cazuri noi de cancer de col uterin și 350 000 de decese cauzate de această boală, la nivel mondial.
50% dintre infecțiile cauzale la persoanele de sex feminin diagnosticate cu cancer de col uterin au fost dobândite până la vârsta de aproximativ 23 de ani, iar 75% dintre acestea până la vârsta de aproximativ 35 de ani*.
* Modelare ce ia în calcul lipsa programelor de vaccinare și screening
Infecția cu HPV este foarte răspândită
Una din 10 persoane poate dezvolta o infecție persistentă cauzată de acest virus.
.
În Europa, este al doilea tip de cancer ca mortalitate în rândul femeilor cu vârste între 15 și 44 de ani.
.
HPV mai poate cauza: cancer vaginal și vulvar la femei, cancer anal la ambele sexe.
Tipurile de HPV 16 și 18 sunt tipuri cu risc înalt, care provoacă aproximativ 70% dintre cazurile de cancer de col uterin.
Tipurile de HPV 6 și 11 sunt tipuri cu risc scăzut, care provoacă aproximativ 90% dintre cazurile de veruci genitale.
Simpla infecție cu HPV
Infecția trecătoare cu HPV nu determină apariția cancerului. Infecția persistentă cu anumite tipuri de HPV contribuie la apariția unor celule anormale (displazii), care produc leziuni precanceroase ce ulterior pot deveni maligne (se transformă în cancer).
De obicei, acest proces nu prezintă niciun fel de simptom în faza incipientă, iar cancerele se dezvoltă lent.
La apariția cancerului, contribuie și alți factori de risc, cum ar fi un sistem imunitar slăbit, fumatul, obezitatea.
Astăzi, în România
Femeile și bărbații cu vârsta între 19 și 27 ani neîmpliniți pot beneficia de vaccinarea anti-HPV în regim compensat 100%, iar femeile între 27 și 46 ani neîmpliniți pot beneficia de vaccinare anti-HPV în regim compensat 50%, pe baza unei rețete compensate* eliberate de medici de toate specialitățile, aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate.
* Pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate
HPV = Human Papilloma Virus
1. ECDC, Guidance on HPV vaccination in EU countries: focus on boys, people living with HIV and 9-valent HPV vaccine introduction, https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/Guidance-on-HPVvaccination-in-EU-countries2020-03-30.pdf, accesat august 2025
2. CDC, Clinical Overview of HPV _ HPV, https://www.cdc.gov/hpv/hcp/clinicaloverview/index.html, accesat august 2025
3. CDC, Sexually Transmitted Infections (STI) Treatment Guidelines, 2021, https://www.cdc.gov/std/treatment-guidelines/hpv.htm#print, accesat august 2025
4. Rezumatul caracteristicilor produsului Vaccin HPV, data revizuirii 27 septembrie 2024
5. Sung H, Ferlay J, Siegel RL, Laversanne M, Soerjomataram I, Jemal A, Bray F. Global cancer statistics 2020: GLOBOCAN estimates of incidence and mortality worldwide for 36 cancers in 185 countries. CA Cancer J Clin. 2021 Feb 4. doi: 10.3322/caac.21660. Epub ahead of print. PMID: 33538338.
6. WHO, Cervical cancer, https://www.who.int/health-topics/cervicalcancer# tab=tab_1, accesat august 2025
7. CDC, About Genital HPV Infection, STI, https://www.cdc.gov/sti/about/aboutgenital-hpv-infection.html, accesat august 2025
8. WHO Q&A about HPV Second edition, https://www.who.int/europe/publications/i/item/WHO-EURO-2024-5631-49185-73415, accesat august 2025
9. EU-27, Female, 15 to 44 years, 2022, Source: ECIS – European Cancer Information System From https://ecis.jrc.ec.europa.eu, accessed on 27/07/2025 © European union, 2025
10. Burger, Emily A., JNCI: Journal of the National Cancer Institute, 2020, page 955-963 [L&D]
11. NCI, HPV and cancer, https://www.cancer.gov/about-cancer/causesprevention/risk/infectious-agents/hpv-and-cancer, accesat august 2025
12. NCI, Cervical Cancer Causes, Risk Factors, and Prevention, https://www.cancer.gov/types/cervical/causes-risk-prevention, accesat august 2025
13. ORDIN nr. 858 din 29 august 2025 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 3.120/2023,MO nr. 815 din 3 septembrie2025.
14. ORDIN nr. 958/1.512/2025 privind modificarea anexei nr. 1 la OrdinulMS/CNAS nr. 564/499/2021,MO nr. 889 din 29 septembrie 2025
Merck Sharp & Dohme Romania SRL
Bulevardul Poligrafiei nr. 1A
Ana Tower, etaj 5, cod poștal 013704
Sector 1, București, România
Copyright© 2025 Merck & Co., Inc., Rahway,
NJ, SUA și afiliații săi. Toate drepturile rezervate.
RO-GSL-00301 08/2025
Acest website este destinat publicului larg.
Campanie avizată de Ministerul Sănătății și aprobată de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Acest material are caracter informativ și caracter educațional larg, poate fi relevant la un anumit moment și nu reprezintă sfat medical. Pentru orice informații suplimentare, precum și pentru identificarea tratamentului potrivit pentru problema dumneavoastră medicală, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră.