Vaccinarea la adulți
Alege să ai grijă de tine acum, dar şi în viitor, prin vaccinarea anti-HPV
Vaccinarea împotriva HPV a demonstrat eficacitate şi atunci când este administrată adulţilor. Deoarece te poți infecta cu HPV la orice vârstă, vaccinarea te poate proteja de cancere și afecțiuni pe care infecția le poate cauza.42
În acest moment, în România
Femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani pot beneficia de vaccinarea anti-HPV in regim compensat 50%, pe baza unei reţete compensate* eliberată de medici de toate specialitățile aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate. 59
Infecţia cu HPV la adulţi
Odată cu debutul vieţii sexuale, riscul de infectare cu HPV este mare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atât bărbații, cât și femeile pot fi purtători și transmițători ai virusului către partenerii lor.43
Majoritatea adulților activi sexual se vor infecta cu HPV la un moment dat.3 Deoarece infecția nu prezintă simptome, mulți dintre aceștia nici nu știu că o au.11
Se estimează că, la persoanele de sex feminin, diagnosticate cu cancer de col uterin 50% dintre infecțiile cauzale au fost dobândite până la vârsta de aproximativ 20 de ani, iar 75% dintre acestea până la vârsta de aproximativ 30 de ani.*44
Chiar şi persoanele deja infectate cu HPV rămân susceptibile la infecții cu tipurile de virus la care nu au fost încă expuse.45
De aceea, vaccinarea poate fi o metoda eficientă de protecţie şi pentru adulţi.
Vaccinarea este eficientă şi la adulţi
Vaccinarea îţi poate oferi protecţie împotriva HPV chiar și la o vârstă mai înaintată.42
Chiar dacă ţi-ai început deja viaţa sexuală sau chiar ai copii, e posibil să nu te fi expus la toate tipurile de virus de risc înalt/oncogen.45
Vaccinul este eficient, în general bine tolerat, iar profilul de siguranță este similar la femeile la care vaccinul a fost administrat între 16-26 de ani cu cel al femeilor la care vaccinarea s-a făcut între 27-45 de ani.46
Mă pot vaccina chiar dacă am deja o infecţie cu HPV?
Administrarea vaccinului nu va vindeca o infecție pe care o ai deja,42 însă te poți infecta sau reinfecta cu diferite tipuri de HPV la orice vârstă.47
Aşadar, vaccinarea este o modalitate eficientă de protecţie chiar dacă ai deja o infecţie cu HPV.37
În mod normal nu este necesară efectuarea niciunui test Papanicolau sau de identificare a HPV înainte de vaccinare,7 exceptând cazul în care medicul tău îţi recomandă astfel de analize. Este important să discuţi cu medicul tău de familie sau ginecolog despre nevoia de vaccinare, procedura şi numărul de doze, siguranţa vaccinului şi orice alte întrebări pe care le ai.
Trebuie să continui să faci periodic testele de screening pentru cancerul de col uterin, chiar și după ce ai finalizat schema de vaccinare anti-HPV.40
Se pot vaccina şi bărbaţii?
Riscul de infectare cu HPV pentru bărbaţi este la fel de mare ca și pentru femei. Infecţia cu HPV poate determina la bărbați apariția cancerului anal precum și dezvoltarea verucilor genitale.2
La ambele sexe, există riscul ca modificările celulare rezultate în urma infecției persistente cu HPV să ducă la cancer. Cu toate acestea, majoritatea bărbaților infectați cu HPV nu prezintă niciodată simptome.19
Vaccinurile HPV şi-au dovedit eficacitatea la adulți, atât la bărbați cât şi la femei,48 iar vaccinarea bărbaţilor le oferă acestora protecție împotriva afecțiunilor cauzate de infecția cu HPV. Totodată, vaccinarea anti-HPV contribuie și la protecţia partenerelor lor.
Consultați medicul de familie sau medicul specialist pentru a vă oferi detalii cu privire la vaccinarea anti-HPV.
Mai e nevoie de screening, dacă vaccinarea a fost făcută în adolescenţă?
Da, vaccinarea nu înlocuiește screening-ul.
Este importantă efectuarea periodică a analizelor pentru depistarea cancerului de col uterin, atât printre femeile vaccinate, cât și în rândul celor nevaccinate.40
Vaccinurile HPV previn majoritatea formelor de cancer de col uterin, însă nu pe toate.
Află mai multe despre screening
Ce este screeningul pentru cancerul de col uterin?
Screeningul se referă la efectuarea unor teste medicale la populația sănătoasă cu scopul de a identifica acei indivizi care pot avea o anumită boală, dar nu prezintă încă simptome. 58
Toate femeile cu vârste între 21-65 de ani trebuie să facă regulat un test de screening cervical pentru a verifica starea de sănătate a colului uterin (deschiderea către uter, din vagin).56
Screeningul pentru cancerul de col uterin nu este, de fapt, un test pentru depistarea cancerului. Este o metodă de prevenire a cancerului prin depistarea și tratarea anomaliilor în stadiu incipient care, netratate, pot evolua către cancer de col uterin.57
Testele de screening recomandate pentru cancerul de col uterin sunt:56
- Citologie, prin test Babeș-Papanicolau în sistem convențional sau în mediul lichid, în intervalul de vârsta 21-65 de ani, la un interval de 3 ani, dacă două teste consecutive au fost negative pentru leziuni intraepiteliale;
- Cotestare, prin testare ADN-HPV și prin examen citologic Babeș-Papanicolau, în intervalul de vârstă 30-65 de ani la intervale de 5 ani;
- Genotipare virală, prin testare ADN-HPV cu risc oncogenic înalt la intervale de 5 ani, după vârsta de 30 ani.
În timpul screening-ului, se va recolta o mică mostră (specimen) de celule de pe colul uterin. Specimenele sunt verificate pentru depistarea unor tipuri specifice de HPV care pot cauza modificări ale celulelor de pe colul uterin. În cazul în care apar, aceste modificări pot fi tratate înainte să aibă ocazia să se transforme în cancer cervical.56
Împreună, programele de vaccinare și de screening asigură o protecţie mai eficientă împotriva cancerului de col uterin.33
În cazul bărbaților, nu există programe de screening de rutină pentru cancerele determinate de HPV. Astfel detectarea acestora se poate face târziu1 , însă consultarea periodică a medicului creşte şansele depistării şi tratarea la timp a afecţiunilor cauzate de HPV.
Cum pot să mă vaccinez?
Contactează-ţi medicul de familie sau medicul ginecolog.
În funcție de vârsta ta la momentul vaccinării, medicul va alege schema de vaccinare adecvată.
Femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani pot beneficia de vaccinarea anti-HPV în regim compensat 50%, pe baza unei reţete** eliberată de medicul de familie, medicul ginecolog sau medici de alte specialități aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate. 59
HPV= Human Papilloma Virus = papilomavirusul uman
* Modelare ce ia în calcul lipsa programelor de vaccinare și screening.
** Pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.