Poate fi o formă de protecție, pe termen lung
Infecția cu HPV (Virusul Papilloma Uman) este o infecție care poate duce la apariția unor tipuri de cancer grave, precum cancerul de col uterin, vaginal, vulvar, anal, dar și a verucilor genitale.
Vaccinarea anti-HPV este o masură eficace care îți poate proteja copilul de aceste afecțiuni pe termen lung.
Majoritatea infecțiilor cu HPV trec de la sine, însă infecția
persistentă cu tipuri cu risc înalt poate cauza cancer și alte afecțiuni.
.
Vaccinul este standardul internațional de prevenție HPV
Vaccinarea anti-HPV nu este o noutate în domeniul sănătății. Vaccinurile HPV sunt utilizate încă din 2006, iar până în prezent au fost administrate peste 270 de milioane de doze la nivel mondial.
În Australia, unde programul național de vaccinare HPV a început în 2007, reacțiile adverse sunt monitorizate constant.
În România, începând cu anul 2020, autoritățile au început implementarea Programului Național de Vaccinare.
Aproape toate cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția persistentă cu HPV
În ~99% dintre cazuri, cancerul de col uterin este cauzat de infecția cu HPV.
De aceea, vaccinarea anti-HPV este recomandată ca metodă principală de prevenție, împreună cu screeningul pentru cancerul de col uterin și tratamentul eventualelor leziuni identificate.
Atunci când vaccinul este administrat înainte de începerea vieții sexuale, organismul învață să recunoască tipurile oncogene ale virusului conținute în vaccin și să îl protejeze eficient de acestea, dacă va intra în contact cu ele în viitor.
Astfel, sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului) stimulează formarea de anticorpi pentru a ajuta la protecţia împotriva bolilor cauzate de aceste tipuri virale.
Infecția cu HPV poate cauza și alte tipuri de cancer
HPV este responsabil nu doar pentru cancerul de col uterin, ci și pentru alte tipuri de cancer, precum cancerul vaginal, cancerul vulvar și cancerul anal.
Deoarece și bărbații pot dezvolta tipuri de cancer cauzate de infecția cu HPV, este important ca vaccinarea să fie făcută atât la fete, cât și la băieți.
.
Vaccinarea anti-HPV reduce riscul apariției anumitor tipuri de cancere în viitor, atât pentru fiica ta, cât și pentru fiul tău!
Prevenția este mai bună decât tratamentul
În prezent, nu există un tratament cu activitate antivirală directă, însă consecințele infecției pot fi prevenite prin vaccinare și prin programe de screening (testare citologică și virusologică) și prin tratamentul leziunilor precanceroase. Vaccinarea poate oferi protecție împotriva anumitor tipuri de HPV cu risc oncogen, care pot provoca anumite tipuri de cancer.
Cea mai eficientă protecție este obținută prin vaccinare înainte de contactul cu virusul, adică înainte de începerea vieții sexuale.
De aceea, vaccinarea precoce este recomandată la nivel global ca strategie principală de prevenție, împreună cu screeningul pentru cancerul de col uterin și tratamentul eventualelor leziuni identificate.
Astăzi, în România
Vaccinarea anti-HPV este compensată 100% pentru fete și băieți cu vârsta între 11 și 27 ani neîmpliniți, pe baza unei reţete compensate* eliberată de medicul de familie sau de medici de orice altă specialitate, aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate.
*Pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Vorbește cu medicul tău de familie și solicită vaccinarea anti-HPV pentru a-ți proteja copilul de anumite cancere ce pot apărea mai târziu în viaţa sa, ca urmare a infecției persistente cu HPV.
Care este vârsta potrivită pentru
vaccinarea anti-HPV?
Intervalul optim pentru vaccinare este între 9 și 14 ani.
Vaccinarea este mai eficientă atunci când este administrată înainte de dobândirea infecției.
Vaccinarea produce un răspuns imun mai puternic decât infecția dobândită în mod natural, atât pentru fete, cât și pentru băieți.
În funcție de vârsta la care se efectuează vaccinarea, schema de vaccinare poate să includă două sau trei doze.
Discută cu medicul copilului tău despre vârsta optimă pentru
vaccinarea anti–HPV și modul de administrare a vaccinului.
De ce este recomandată vaccinarea
anti-HPV înainte de dobândirea infecției?
Eficacitatea vaccinării este mai crescută atunci când vaccinul este administrat înainte de dobândirea infecției.
În țări unde vaccinul HPV a fost introdus în programele naționale de imunizare, s-a observat o scădere considerabilă a numărului de infecții cu HPV (a prevalenței).
Este bine de știut că vaccinurile HPV oferă protecție chiar și în cazul în care s-a depășit vârsta adolescenței.
Studii disponibile la ora actuală au demonstrat eficacitatea vaccinurilor HPV și în situația în care sunt administrate adulților, deopotrivă la persoane de sex masculin cu vârsta de 9-26 ani şi de sex feminin cu vârsta de 9-45 ani.
HPV = virusul papilloma uman
1. Rezumatul caracteristicilor produsului Vaccin HPV, data revizuirii 27 septembrie 2024
2. CDC, Clinical Overview of HPV _ HPV, https://www.cdc.gov/hpv/hcp/clinicaloverview/ index.html, accesat august 2025
3. WHO, Human papillomavirus and cancer, https://www.who.int/news-room/factsheets/ detail/humanpapillomavirus- and-cancer, accesat august 2025
4. WHO, Cervical cancer, https://www.who.int/health-topics/cervicalcancer# tab=tab_1, accesat august 2025
5. WHO Q&A about HPV Second edition, https://www.who.int/europe/publications/i/item/WHO-EURO-2024-5631-49185- 73415, accesat august 2025
6. WHO, HPV vaccination: protecting girls now from cervical cancer in their future, https://www.who.int/europe/news/item/10-10-2018-hpv-vaccination-protecting-girlsnow- from-cervical-cancer-in-their-future, accesat august 2025
7. Phillips A, et al Adverse events following HPV vaccination: 11 years of surveillance in Australia. Vaccine. 2020 Aug 27;38(38):6038-6046.
8. Raport privind evoluția vaccinării împotriva papilomavirusului uman (HPV), România, 1 decembrie 2023 – 31 decembrie 2024
9. ORDIN nr. 858 din 29 august 2025 privind modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 3.120/2023,MO nr. 815 din 3 septembrie2025.
10. ORDIN nr. 958/1.512/2025 privind modificarea anexei nr. 1 la OrdinulMS/CNAS nr. 564/499/2021,MO nr. 889 din 29 septembrie 2025
11. NCI, HPV and cancer, https://www.cancer.gov/about-cancer/causesprevention/ risk/infectious-agents/hpv-and-cancer, accesat august 2025
12. CDC, Human Papillomavirus (HPV) Infection – STI Treatment Guidelines General, https://www.cdc.gov/std/treatment-guidelines/hpv.htm#print, accesat august 2025
13. CDC, Human Papillomavirus (HPV) Infection – STI Treatment Guidelines, Anogenital Warts, https://www.cdc.gov/std/treatment-guidelines/anogenitalwarts. htm, accesat august 2025
14. WHO, Human papillomavirus and cancer, https://www.who.int/news-room/factsheets/ detail/human-papilloma-virus-and-cancer, accesat august 2025
15. CDC, HPV Vaccination, https://www.cdc.gov/hpv/vaccines/index.html, accesat august 2025
16. Giuliano AR et al. Seroconversion following anal and genital HPV infection in men: The HIM study. Papillomavirus Res. 2015;1:109‒115.
17. Villa, L.L.; Costa, R.L.; Petta, C.A., et al. High sustained efficacy of a prophylactic quadrivalent human papillomavirus types 6/11/16/18 L1 virus-like particle vaccine through 5 years of follow-up. Br J Cancer 2006; 95: 1459-1466
18. Joseph J. et al, Comparison of Human Papillomavirus Types 16, 18, and 6 Capsid Antibody Responses Following Incident Infection, The Journal of Infectious Diseases, Volume 181, Issue 6, June 2000, Pages 1911–1919
19. Brotherton JM, et al. Age-specific HPV prevalence among 116,052 women in Australia’s renewed cervical screening program: A new tool for monitoring vaccine impact. Vaccine. 2019 Jan 14;37(3):412-416.
20. Carozzi F, et al. Monitoring vaccine and non-vaccine HPV type prevalence in the post-vaccination era in women living in the Basilicata region, Italy. BMC Infect Dis. 2018 Jan 15;18(1):38.
21. Lynge E, et al. Prevalence of high-risk human papillomavirus after HPVvaccination in Denmark. Int J Cancer. 2020 Dec 15;147(12):3446-3452.
22. Goggin P, et al. Low prevalence of vaccine-type HPV infections in young women following the implementation of a school-based and catch-up vaccination in Quebec, Canada. Hum Vaccin Immunother. 2018 Jan 2;14(1):118-123.
23. Ährlund-Richter A, et al. Changes in Cervical Human Papillomavirus (HPV) Prevalence at a Youth Clinic in Stockholm, Sweden, a Decade After the Introduction of the HPV Vaccine. Front Cell Infect Microbiol.
Merck Sharp & Dohme Romania SRL
Bulevardul Poligrafiei nr. 1A
Ana Tower, etaj 5, cod poștal 013704
Sector 1, București, România
Copyright© 2025 Merck & Co., Inc., Rahway,
NJ, SUA și afiliații săi. Toate drepturile rezervate.
RO-GSL-00301 08/2025
Acest website este destinat publicului larg.
Campanie avizată de Ministerul Sănătății și aprobată de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Acest material are caracter informativ și caracter educațional larg, poate fi relevant la un anumit moment și nu reprezintă sfat medical. Pentru orice informații suplimentare, precum și pentru identificarea tratamentului potrivit pentru problema dumneavoastră medicală, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră.